Cugetare XXV

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Cu atatea romante in cap , nu mai am loc pentru nimeni in inima , sau ce a mai ramas din ea...

Multumesc de inspiratie , piticot M&M

Urare!

Vine ziua de Crăciun,
Toţi sperăm la ce-i mai bun
Visăm să găsim sub brad ,
Ce ne e nouă mai drag.
Fericire, împlinire,sănătate, bucurie...

Copilul din noi s-a trezit,
Primul la brad a sosit,
Iar lumina-i din privire,
Reflectă numai bucurie,
Îi are pe ai lui aproape ,
are multă sănătate
Mai visează la iubire...,bogăţie...
Ele vin cu timpul...se duc ca gândul,
Iar copil , va rămâne , să viseze...

Sărmanul Urda vă doreşte sărbători frumoase, pline de vise împlinite, sănătate , iubire , fericire şi belşug.

Îmbrăţisări infinite...

Şi dacă într-o zi te-aş îmbrăţişa şi nu ţi-aş mai da drumul?
Nu te-ar sufoca atâta iubire revărsată prin puterea braţelor mele?
Nu ai aluneca printre degetele mele dacă te-aş strânge prea tare?
Mi-ai putea suporta trupul făcându-se unul cu al tău?
Dacă inimile noastre ar bate sincron, în acelaşi trup...
Sufletul nostru ar fi pulsaţia întregului univers...
Iar noi...infiniţi...

Fum-Creaţie

Şi fumul o învaluia în mister,
misterul îi dădea farmec.
Semăna tot mai mult cu Galateea mea
cea mult visată.
Eram un Pygmalion bolnav ce fuma trist,
iar ea strălucea în aura de mister,
energie pură ce-i ieşea din ochii ucigători,
Galateea mea cu ochii de gorgonă.
Iar eu Perseul împietrit ce-o visam necontenit...

Vreau să urlu!

Pentru că-mi vine să urlu şi nu pot,
pentru că mă doare pieptul de atâta dor...
Şi dac-aş urla, ce rost ar avea?
Cine stă s-asculte un copil nebun?
că de m-ar asculta , prea multe n-ar afla,
că e frumoasă şi e grea viaţa mea.
Văd cum trec adulţii ce-au uitat,
viaţa de adolescent pe unde i-a purtat.
Văd cum trec copii ce-ar visa
că viaţa lor nu va fi aşa,
Mă văd pe mine-n ochii lor...
Ştiu că n-are rost să strig de greu şi dor...

Partaj

Îţi las totul, pe-o iubire
lasa-mi doar acea mândrie,
că iubeam un suflet bun
ce nu-şi dorea un biet nebun.

Peste ani şi ani de zile
când în treacăt vei vedea,
un bătrân cu ochi albaştri,
ce sufletul , demult , ti-l dăruia...

Zâmbeşte-i ,cum doar tu ştiai s-o faci,
căci el iubea copilăria ,
ce din sufletu-ţi ieşea..

Emoţie...

Dacă râd , dacă plâng,
tot te am pe tine-n gând
şi e greu să pot uita
cum zâmbeai, cum râdeai, cum plângeai...

Dacă râd, dacă plâng...
Ce vă pasă , vouă , oameni?
Că de-aş fi ,
lucru mare nu ar fi...

Dacă suntem , dacă sunt
Voi păstra mereu în gând
amintirele frumoase,
ca dintr-o poveste scose...

Suflete-mi am să-l închid,
prea mult a suferit
Las' să doarmă,
L-om trezi la primăvară...

Suflete...

Şi dacă sufletul meu ar fi pe corzile unui pian?
Nu-i aşa că ţi-ar face o deosebită plăcere să cânţi la el ,
ştiind că mă răneşti?
Ai cânta cele mai lungi melodii ,doar ca să fii sigură
că nu rămâne nimic din sufletul meu.
Să mă răzbun...ar fi banal...tu nu ai putea fi un pian
Ai putea să fii o vioară...
Te-aş lăsa să zaci la infinit,
Căci sulfetul meu se va auzi din pian, iar tu
vei tăcea pe veci, prea buna mea distrugere iminentă...

Uitare...

Știu că nu te pot uita vreodată,
Știu că te voi ierta cândva,
Voi urî mereu cafeaua cu prea mult lapte,
mereu va avea nuanța ochilor tăi,
am să-ți văd chipul în fiecare fată și voi fugi, de el ,mereu...
Știu că nu ma vei uita vreodată
N-ai să mă vezi în oricare băiat,
eu sunt mai rău, mai pur , mai aspru
ai să mă simți mereu în suflet, vei ști mereu că m-ai pierdut,
Vei încerca să fugi de mine, dar nu mă vei putea uita,
căci ochii mei nu sunt cafeaua...
Vei adora norii ,să nu vezi cerul...
Căci ochii mei, dezastrul meu divin, sunt albaștrii...
Îi vei avea mereu în cerul de deasupra ta..

Iar şi iar...

Dacă nu aş fi groaznic cu tine,
nu aş avea de ce să-mi cer scuze mereu...
Îţi poţi închipui ,iubirea mea, ce greu ar fi,
dacă nu ai avea de ce să mă ierţi mereu?
Dacă am fi mereu perfecţi,
noi ,orice există în noi ,orice există între noi
nu ar trebui reînnoit periodic...
Ar fi teribil să fiu mereu acelaşi,
te-ai plictisi, iar tu...
fiecare grimasă ce lasă să ţi se vadă
micile imperfecţiuni, fiecare copilărie...
imperfecţiunea ta e perfectă. Eşti perfectă!
perfecţiunea ta, formată din mici dezastre e în continua schimbare.
Sunt zilnic tot mai aproape de tine şi tot mai departe de a te descoperi...
Dacă nu ne-am reînnoi mereu , substanţa metafizică dintre noi s-ar stinge
Pe cine ai mai certa până la lacrimi ca apoi să-ţi adoarmă liniştit în braţe?
Cine ar mai pleca furios ca apoi să vină cu ciocolata ta preferată?
Suntem două imperfecţiuni perfecte, draga mea...

mda...

Şi infinitul curgea din vorbele ei...

Un da, indefinit ce nu putea fi spus

Dar dacă dorea să spună nu?

Dacă mintea ei spunea nu 

iar inima da? Dacă era invers?

Probabil nu voia să spună nimic

Fără nu cuvânt, nu exista creaţie,

fără logos, nu existăm

Deci nu voia să spună nimic, dar dorea creaţie,

dorea să existăm, coexistăm în minte ei sau în inima ei,

sau invers, sau ambele...

 Folosesc punctele astea...ce vreau să spun?

Dacă nu ştiu ce să spun?

Nici ea nu ştia ce să spună!

Suntem doi neştiutori perfecţi...

Incertitudinea existenţei ,

prea relativă să pricepem dacă da ,dacă nu,

dacă nu ştiu ce să spun...

Mai bine tac! 

Vicii

Suma viciilor unui om este constantă
Eu beau cafea, lupt pentru cauze pierdute,
Strâng vechituri şi iubesc inutil.
Dacă nu aş mai iubi fete ce nu ma vor iubi vreodata,
ar trebui să îmi găsesc un viciu nou.
Toţi îmi strigă: Uit-o! E trecut!
Dar vai imensa-mi soartă ce mă face anticar
Am afinităţi pentru trecut...
Parcă moneda cu-o regină are chipul ei..
Biata regina Angliei ,de-ar putea arăta aşa
Şi-n tabloul lui Dali parcă ceasurile curg fix la ora noastră
Bietul Pigmalion când o făcea pe Galateea o visa pe ea...,
Iar Eminescu şi Veronica s-au luat după noi...
De-aş putea trage puţin de timp, ca de rola filmului...
Să tai secvenţe inutile ce-au schimbat istoria internă a filmului meu,
Dar dacă tai cumva prea mult?
Cafeaua asta...are gust de dimineţi cu ea...
Ce bună ar fi acum o felie de infinit...
Cu ciocolata cremoasă ce-o adoră..
Şi dacă ea e singurul meu viciu?
Şi dacă simpla cafea e sucul ochilor ei ?
Şi dacă trecutul e doar filmul nostru?
Şi dacă.....

Regrete..

Te-ai jucat copilă dragă,
Cu-o inimă prea bună
Ce te voia pe veci stăpână.
Sper să nu văd ziua-n care,
Vei fugi, în disperare,
Şi nu vei găsi nimic,gândindu-te...
Ce mult eu te-am iubit.

Întâlnire.

Am văzut un zâmbet larg,
Care ştia să mai viseze.
Lumea noastră cea urâtă,
Prin ochii ei, frumoasă pare.
O fiinţă mică, radioasă,
Un suflet mare,
Care, lin, se oglindeşte,
În ochii ei, de-o magică culoare.

Pentru Minion(Tweety)...

Roşcata

Roşcată nebună, cu părul de foc,

Cu corpul de nimfă şi ochii de zeiţă,

Frumuseţea lumii, stăpână a tot.

Dă-mi voie, frumoaso, sub ochi-ţi să stau,

Să gust din iubirea ce ochi-ți o dau.

Asemeni Gorgonei ce pietre din oameni făcea

Cu aspra-i privire,

Aşa cu dulceaţa privirii tale, sufletu-mi stăpâneşti

Şi rămâi în el pe veci...

Pentru Şefuţa...

Dialog...

Ea:De ce taci?
El:Nu tac!Ce să zic?
Ea:Ești supărat pe mine?
El:Nu, doar aștept!
Ea:Ce aștepţi , iar?
El: Să-ţi pese...
Ea:De câte ori trebuie să-ţi spun că te iubesc?
El:De spus , mi-ai tot spus... Aștept să-mi arãţi...
Ea:Ești groaznic!
El:Nu! Sunt doar realist!
Ea:Ești groaznic!
El:Am învăţatat de la cea mai buna...

Ochii albaştri...

Ochii albaştri,

Bucăţele de cer...

Te pierzi în lumina lor,

Eşti stingher.

Infinit e sufletul măiastru

Ce se ascunde după ochii albaştri,

Ochi de astru...

Antiteze...

Eşti un trup fără de suflet,
Galateea mea din vis.
Incompleta perfecţiune,
Ce se joacă-n mintea.
Eu credeam că tu chiar suferi,
Dar de fapt ţie îţi place
Să te joci cu mintea.
Sufletul te-ar încurca.
Poate ai simţi ceva
Şi poate nu ai mai putea uita
Dragostea pe care,
Eu ţi-o port, iubita mea.

Eşti statuia perfecţiunii,
Imperfectă pe vecie.
Sufletu-ţi de-ar exista,
Trupul tău ar dispărea
Niciodată nu va exista,
Un sentiment curat în tine
Frumuseţea mea...

Sfaturi...

-Bunicule, am nevoie de un sfat!

-Spune.

-Bunicule, un prieten e supărat pe mine. Ce să fac?

-De ce e supărat?

-Nu ştiu!

-Întreabă-l!

-Dacă nu vrea să vorbească cu mine?

-Îi spui că-ţi pare rău că e supărat şi că dacă îţi spune care e problema, o poţi îndrepta.

-Şi dacă nu mă ascultă?

-Ziceai că e prietenul tau ,nu?

-Da!

-Băiete, pentru un tango e nevoie de doi. Dacă ţine la tine te va asculta, dacă nu-ţi dă nici o şansă ar trebui să-ţi cauţi prieteni mai buni...

-De unde ştii tu atâtea bunicule?

-Viaţa te învaţă! Am greşit şi eu la rândul meu , la fel ca tine...

-Ţi-ai supărat un prieten?

-Mai rău! 

-Ce ai făcut?

-Parcă ziceai că nu ştii de ce e supărat prietenul tau...

-Mă duc să vorbesc cu el!

-Băiete , băiete, bine-ar fi dacă-aş putea să-ţi dau ceva din mintea mea...

PS: prietenilor care pot să-şi calce pe mândrie de dragul prietenilor...

Omului...

Omule, fiinţă nebună!
Nu mai aduna himere,
În inima-ţi prea bună!

Jocul himerelor,
Focul sufletelor,
Plânsul apelor,
Lacrimile dorului,
Focul soarelui,
Iadul omului,
Lumina lunii,
Ochii ei.

Lup bătrân ,ce urli-n van,
Durerea lumii, plină de amar!
Opreşte-ţi plânsul, stinge-ţi glasul!
Lasă lumea să facă popasul...

Să stăm , să cugetăm
Lumea nouă s-o formăm,
Din cenuşa celei vechi,
Dar să nu uităm în veci
Cine suntem...,ce am fost...
Vieţi trăite fără rost...

Zâmbete...

Ea: De ce nu zâmbeşti niciodată?
El: Nu ştiu cum se face...
Ea: Cum adică nu ştii?Am văzut o poză cu tine de când erai mic, aveai un zâmbet superb!
El: Atunci nu cunoscusem lumea...
Ea: Şi acum o cunoşti?
El: E imposibil să cunoşti lumea , dar am o părere formată.
Ea: Şi nu găseşti nici un motiv să zâmbeşti în lumea asta mare?
El: Nu prea!Ar trebui?
Ea: Nici eu nu te fac să zâmbeşti?
El: Tu mă faci fericit, acum...
Ea: Nu te mai înţeleg!Eşti un ciudat!
El: Ştii asta de când m-ai cunoscut.
Ea: Şi îmbrăţişările mele?
El: Le ador!
Ea: Tu mă iubeşti?
El: Da!
Ea: Atunci zâmbeşte-mi ca în poza aia de când erai mic!
El (zâmbind) : Eşti mulţumită?
Ea: Ai un zâmbet frumos. De ce nu-l arăţi lumii?
El: Ce să facă lumea cu zâmbetul meu?
Ea: Mie mi-a făcut ziua mai bună!
El: Sunt un ciudat, cum ai spus tu ...lumii nu-i pasă de mine.
Ea: Eu sunt aici, te îmbrăţişez şi azi şi mâine , cum am făcut-o ieri şi cum o voi face mereu! Doar zâmbeşte-mi!
El: Dacă fericirea ta ,stă în zâmbetul meu , iar a mea în îmbrţişările tale, vom fi fericiţi pe veci...
Ea: Aşa e...
El: Ce bine ar fi să fie aşa simplu...

Mândrie..Iubire...

Hai să fim prea mândrii să iubim.
Să iubească alţii pentru noi.
Poate alţii vor să simtă,
Acel fior necruţător.

Şi dacă se va întâmpla, vreodată,
Să simţim, în inimi, dragostea.
S-o gonim, căci numai ea,
Poate face să dispară ,pe veci...
Mândria...

Indefinit.Incomensurabil.

Dracu s-o ducă , dragoste nebună

Ce-ngheaţă a mea inimă prea bună.

Oribil sentiment , care te face sclav

Şi nu-ţi mai aparţii , în veci

M-am săturat să cad din formă-n formă,

Să n-am o stare doar a mea!

Mereu aleargă cineva, neîncetat ,

Prin mintea mea. Obosesc eu,

Privind fantasma ce se pierde-n mintea mea.

Aş fugi de dorul ei, dar gândul ei, e ocupat,

Aleargă un nebun ,distant prin el , iar eu...

Eu sufăr si mă tem , să nu frânga cineva

Frumuseţea ei fragila , ce se joacă-n mintea mea.

Măşti de Halloween...

Vine Halloween-ul! Toate magazinele de profil, sau nu, au reduceri la costume şi măşti. Nu pot ,însă, să pricep de ce unii oameni îşi cumpără măşti, deşi nu au nevoie. Nu, nu sunt destul de înfricoşători oricum, dar poartă mereu măşti. Vorbesc despre acei oameni care relaţionează cu tine diferit în funcţie de anturajul în care vă aflaţi. Sunt cei mai dulci oameni din lume, când au interesul, cei mai răi când vor să-i impresioneze pe alţii şi ajung să se piardă pe sine într-un uragan de minciuni frumoase , fără rost. Cele mai dureroase,după părerea mea, sunt relaţiile : Du-te-ncolo, vino-ncoace, lasă-mă şi nu-mi da pace. E obositor şi enervant să ştii că nici ce ştiai nu mai e aşa...În final, sperăm că nu vom fi speriaţi de vrăjitoare şi vârcolaci sau răniţi de măştile puratate de unii oameni zilnic!

Ei...

Printre cercuri şi triunghiuri,
Chipul tau apare viu.
Ochii tăi ca două stele,
Emană viaţa ceas de ceas.

Eşti imaginea ce mintea-mi
O dezmiardă zi de zi.
Frumuseţe-n stare pură
Bunătate-n chip de fată.

Sper să nu ne uităm niciodata...

Frumoasei mele colege..A.G.

Tu...

Tu eşti ce-a fără de-nceput,
Tu eşti al meu, sfârşit necunoscut,
Tu eşti a soarelui lumină
Tu eşti pe veci a mea regină!

Tu eşti zâna nimănui,
Tu eşti substanţa dorului dintâi
Tu eşti a sufletului meu abis,
Tu , nu eşti decât un vis.

Tu eşti o frunzâ-n vântul primăverii,
Tu eşti un fruct al plăcerii,
Tu eşti sursa, focul ce arde
Tu eşti apa ce dispare.

Tu vei fi pământul celor care vor
Să nu simtă ca mine , al tău fior...
Tu vei fi pe veci a mea uitare.
Tu nu eşti decât , o mică scăpare!

În coduri...

Inima-mi tresaltă.
Ochii mei mă ard.
Fugim după iubirea
Ce-o pierdem ceas de ceas.

Ne pierdem în triunghiuri,
Ne-ascundem în pătrate,
Sperăm să nu se-nchidă,
Cercul vieţii noastre.

Vrem lucruri măreţe
Ne-ascundem în nimic,
Suntem biete fiinţe
Ce mai trăim un pic.

În ploaia degradantă
Ce stinge focu' etern
Dansăm nebuni, degeaba
Sperând să dăm lumii
Un semn...

În saltul abisal pe care-l pregătim
Noi suntem cascadorii,
Cei fără de corzi,
Iar plasa noastră sfântă
E iubirea, pentru toţi...

Nu...

Aş fugi din lumea lor,
Încă sper că voi putea,
Să uit de răutatea lor.
Aş vrea să pot să zbor
S-ajung departe ,
De-al meu dor.
Să nu mai simt cum
Ei răul mi-l vor.
Cum munca mea
E al lor joc
Nu mai vreu şi
Nu mai pot
Să fiu bataia lor de joc...

Zburăm...Visăm...

Inchide ochii, să visăm,
Îmbrăţişaţi putem să mai zburăm.
Lumea noastră e un vis
Iubind, este uşor de atins

Vom zbura departe-n zare
Vom găsi lumina , care
Ne va scoate din uitare.

Ce bine ar fi...

Ce bine-ar fi dac-ai putea,
Să mă păstrezi în viaţa ta.
Ce bine-ar fi dac-ai mai vrea
Să fii pe veci iubita mea.

Am să te ţin , mereu,
Tot mai aproape de sufletul meu.
Am să te las, mereu,
Să fugi prin gândul meu .

De vei pleca, aş vrea
Să uit de vina ta,
Eu te iubesc şi vreau
Să  fii din nou a mea.

Mă complic, dar pot,
Să fug , acum de tot.
Să uit , de ea , s-o scot
Complet din viaţa mea.

N-am chef...

N-am chef de mâine,
Cum n-am avut chef de ieri
Şi cum nu voi mai avea vreodată
N-am chef de mine,
N-am chef să fiu eu.
N-am chef de tine,
Pleacă din sufletul meu!

N-am chef să mă mai minţi
N-am chef să te iubesc
M-am săturat de tine
Nu te mai doresc.

Mă doare de mor,
Dar pot să trăiesc
Îţi cunosc trădarea
Aş vrea să te urăsc.

Îţi spun că te iubesc,
Căci pot, să trec peste mândrie
Să fug de laşitate
Şi chiar dacă tu m-ai tradat
Dragostea mea, ne-a înălţat!


PS:Merci Pepsi!>:D<

Iubind orgolii...

Într-o cetate de pe un tărâm îndepărtat în timp şi spaţiu, soţia principelui îşi făcea plimbarea prin târg, înconjurată de slujitori. Toţi tinerii cavaleri aveau o slăbiciune  pentru furmuseţea răpitoare a domniţei, inimile lor băteau ,gata gata să le iasă din armură în prezenţa ei.Ea , jucăuşă din fire le răspundea tuturor cu zâmbetul ei călduros şi îi lăsa să-i contemple frumuseţea.

Comportamentul acesteia era cunoscut de către principe şi slujitori, principele considera frumuseţea soţiei lui o motivaţie pentru cavaleri în luptă.

O singură persoană înţelesese adevăratele motive ale principesei, căpitanul garnizoanei , un bărbat în vârstă şi foarte înţelept.

Într-o după-amiază unul din copii, responsabili cu curăţarea grajdului, văzâdu-i pe cavaleri cum se înmoaie în faţa domniţei şi pe aceasta cum le cultivă sentimentele cu priviri galeşe îl întreabă pe căpitan:

-De ce se comportă aşa domniţa?

-Aşa cum ,copile?

-Se lasă curtată de toţi cavalerii..

-Măi băiete, tu ştii care e rolul femeii?

-Să fie iubită!

-Exact ,măi băiete, cu cât e mai iubită ,cu atât se spune că are mai multe calităţi , femeia aceea.

-Deci domniţa îi duce de nas pe cei mai frumoşi şi mai deştepţi bărbaţi din castel.

-Din câte se vede, nu ei sunt cei mai deştepţi...

-Deci asta e! Femeile vor să fie iubite, iar domniţa vrea să-i aibă pe cât mai mulţi la mână...

-Exact ,copile, ai înţeles, se numeşte orgoliu!

-Cu cât o iubesc mai mulţi cu atât se simte mai bine! Îi lasă ,în prostia lor, s-o iubească , iar ea...îl are la mână şi pe principe şi pe cavaleri! Deşteaptă femeie! Zâmbeşte şi învinge!

-Frumuseţea ei e trecătoare aşa că profită de ea cât poate...

-Viclene femeile astea cum pun inima bărbaţilor pe jar...

-Unele...Din cauza femeilor s-au stârnit războaie,dar şi iubirea prostească a bărbaţilor a avut un rol important...

-Adică să nu iubesc niciodată o femeie pentru care nu însemn nimic altceva decât un nume pe o listă cu proştii care ţin la ea?

-Ai înţeles o regulă importantă în viaţă , mie mi-a trebuit mai mult să înţeleg şi am suferit mult...

-Cum ai suferit, căpitane?

-Du-te la muncă , băiete!

PS:Vă mulţumesc pentru inspiraţie şi ajutor. Ştiu ele..

Seri...

 Toată lumea ştie acele seri în care luna şi stelele sunt mai aproape de tine, decât oamenii din jur, când ieşi să te plimbi pe străzile oraşului, dar nu vezi oamenii , maşinile , casele , blocurile , magazinele sau localurile din jur. Vezi doar stelele de pe cer! Muzica din căşti te apără de zgomotul inutil de fond , iar paşii tăi parcă te înalţă. Ajungi într-un final la taverna stelară şi savurezi un pahar de vin cu Orion! Oare ce poveşti fantastice îţi poate spune bătrânul vânător iubit de doua zeiţe? Câinii lui latră ameninţători , dacă te apropii prea tare de el. Orion îi strigă pe nume şi te invită la masa lui. Îşi deapănă liniştit povestea de iubire , gemenii îl ascultă visători. Niciunu din ei nu-şi aminteşte cum e să fii om, te întreabă cum e să iubeşti , toţi pot să-ţi povestească iubirea , dar niciunul nu o poate simţi. Ei văd noapte de noapte iubirea în toate formele ei...,şi-ar dori să simtă măcar odată acest fior magic, la fel cum noi vrem să simţim eternitatea...
Brusc eşti din nou pe stradă, o voce cunoscută, îţi răscoleşte sufletul , reuşind să te arunce pe pământ. Este persoana la care te gândeai când ascultai povestea lui Orion. O îmbrăţişezi , o iei de mână şi zâmbeşti spre cer , ştii că de acolo, de sus noii tăi prieteni se bucură de bucuria ta...prin tine simt şi ei fiorul indefinit al iubirii...

Jocuri

Copii frumoşi , ce se jucau,
Minţeau că dragostea-i a lor
O zi din viaţă îşi doreau,
Ca să rămână doar a lor...
Iată! Ziua a venit!
Jocul lor s-a sfârşit...
Îi leagă o prietenie mare,
Dar jocul lor se pierde într-o  lume oarecare.

Mulţumesc pentru joc B.M.

Vânzătorii...

Într-o piaţă oarecare erau două tarabe faţă în faţă ,dar comercianţii  vindeau lucruri total diferite. Primul vindea suflete, iar cel de-al doilea vindea trupuri.Trecând prin faţa lor nu vedeai decât că unul din ei are mereu clienţi, iar celălalt niciodata.
-De ce nu ai clineţi?
-Eu vând ce nimeni nu doreşte...
-Ce anume? Eu vad doar sticle goale!
-Eşti unul din ei ... niciunul din cei care nu caută marfa mea , nu vede ce este în aceste sticle.
-Şi ce este în sticle ,aşa frumos?
-Suflete copile,suflete...
-Ce să fac cu un suflet?
-Tu ce faci cu al tău?
-Nimic!Iubesc!
-Sufletele mele,asta fac , iubesc!
-Lasă-l, baiate, ce cauţi tu e la mine!
-Tu ce vinzi?
-Trupuri, baiete, cele mai bune!
-Aşa e, în sticlele tale văd forme diafane ale unor femei frumoase!
-Eşti unul din cei mulţi băiete, ai suflet degeaba...
-Lasă-l, e clientul meu! Hai băiete , alege!
Baiatul şi-a ales un trup frumos şi a plecat fericit.Ce nu ştia bietul baiat era crudul adevar , după un timp frumuseţea trupului a dispărut. S-a întors , bătrân fiind la cei doi vânzători şi a cumparat un suflet frumos, de data aceasta le vedea, copilul se maturizase, înţelegea valoarea iubirii.
-Băiete , ai crescut, începi să descoperi adevărul...O vezi pe fetiţa de acolo?
-Da. Ce e cu ea?
-Face aceeaşi greşeală ca tine, a ales un corp..., deşi s-a întâmplat ceva ciudat când a venit la taraba mea ...Un suflet a ieşit singur din borcan şi a mers la ea...
-A refuzat un suflet?
-Da, aşa fac toate...vor frumuseţe, dar uită de suflet şi ajung , la fel ca tine, să regrete... 

Am suflet...

-Bineinteles ca am si eu suflet!A mai ramas ceva din el, il tin acasa intr-un borcan pe etajera cu amintiri...
-Etajera cu amintiri? Ce mai ai pe acea etajera?
-Am o poza cu bunica si cu mine, de cand eram mic, am o poza cu bunicul, cu tata, cu mama...si cu o prietena...
-Si sufletul cum l-ai pus in borcan?
-Din cand in cand intalnesc cate-o fiinta mirobolanta si de fiecare data cred ca ea va fi cea careia ii voi da intreg sufletul meu, dar intai o testez, ii daruiesc o mica parte din el...
-Si testul care e?
-Acea particica, daca e tratata cu iubire traieste vesnic si daca nu, se transforma in praf si amintiri...
-Ai primit vreo bucata inapoi?
-Cel mai mult a rezistat bucatica daruita cateva zile...una din ele si-o facuse inel s-o poarte aproape de ea...
-Si ce s-a intamplat?
-A primit un inel mai frumos, cu piatra scumpa, iar...bucatica...
-S-a transformat in praf si amintiri!
-Ultimele cateva fragmente le pastrez pentru cineva cu adevarat special , iar ultima o voi tine pentru mine.
-Ce sa faci cu ea?
-Ceva din mine trebuie sa plece la marele final...
-Cine e persoana potrivita?
-Persoana care va tine bucata de suflet in viata si-mi va darui o parte din al ei...
-Cum o vei recunoaste?

Sufletul va licari,

 Iar atunci eu voi sti,

Ca pe ea o voi iubi,

Pana cand sufletu-mi,

Pe pamant va fi...

Cugetare XXIV.Ajunge...

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Sunt de acord ca avem nevoie de zilele rele pentru a ne da seama de cele bune, dar o singura zi rea intr-o viata , la momentul oportun, ar fi suficient...

Cugetare XXIII.O simpla diferenta...

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": Diferenta dintre tipul din "friendzone" si "tipul de care-i place" este ca tipul din "friendzone" o priveste pe ea ca pe o fiinta cu suflet , iar cel de care-i place, o priveste de cele mai multe ori ,ca pe un simplu corp...

Jocuri...

Hai sa ne jucam de-a viata! Hai sa ne prefacem ca traim cu-adevarat , poate jocul nostru va schimba ceva...Complicata notiunea de viata, ce nu ne da pace orice am face. Cum putem noi oare sa schimbam ceva cand nu stim nici macar ce suntem? Oare daca ne jucam destul vom intelege? Oare jucandu-ne vom putea afla ce se ascunde in fiinta noastra? Cel mai bine ne-am juca de-a dragostea... e un joc mai scurt si mai frumos...Oricat de mult si de frumos ne-am juca nu cred ca vom putea vreodata sa-ntelegem dragostea...Cel mai bine am ramane copii , fara griji , fara temeri , fara rautatea , care vine deodata cu varsta... Ce bine ar fi daca am ramane copii, cele mai frumoase si pure fiinte...Hai sa oprim timpul si sa ne jucam vesnic... Eu voi fi cavalerul in armura ce lupta cu balaurul fioros... Tu ce vrei sa fii?
Daca am putea incepe viata invers? Ar fi frumos sa fiu intai batran si intelept , iar apoi sa devin adolscent si in cele din urma sa fiu copil. Copilaria ar trebui lasata ultima, ca bonus pentru o viata lunga si grea.

Imbratisari...

 Probabil sunt singurul care se intreaba ce inseamna o imbratisare...Am primit imbratisari care nu stiu ce inseamna, mai ales pentru cei ,sau cele care m-au imbratisat,dar e placut sa simti o caldura aparte, care-ti invaluie trupul simtind pe cineva in mijlocul spatiului tau intim. E un sentiment interesant cand cineva ti se abandoneaza in brate ,iar tu devii centrul universului lor.Am primit imbratisari mai calde decat toate zilele de vara ,care au topit totul in jur. Eram doar noi si nimic, eram infiniti.
 Cele mai amuzante sunt imbratisarile care tin loc de salut, acele imbratisari placute pe care le primesti de la cine nu te astepti, cand nu te astepti si constati ca acea persoana simte o bucurie aparte sa te vada.E placut sa stii ca cineva s-a gandit cu drag la tine, chiar si pentru cateva secunde.
 Chiar daca nu voi afla niciodata exact ce gandesc persoanele care ma imbratiseaza...cert este ca imbratisarile sunt placute, inseamna ca doi oameni pot sa-si intersecteze intimitatile...

O alta poveste...

Azi am vazut o poza ciudata. Sunt destul de sigur ca in poza era o fata frumoasa, dar nu stiu exact, nu ma puteam concentra decat la ochii ei. E placut sa te pierzi intr-o imagine si sa visezi cu privirea fixata la infinit.Am ramas surprins cat de multe pot sa vad in ochii unei fete dintr-o poza. E un univers complet diferit, complet nou...extrem de frumos.Se spune ca ochii sunt poarta sufletului,daca e asa, am vazut un suflet minunat, al unei copile frumose.Am ramas nemiscat mult timp, cu un zambet pe fata si cu o mare nedumerire.
Cum se poate ca fata si universul din interiorul ei pot sa fie atat de frumoase si total diferite? Raspunsurile nu le voi afla niciodata, in schimb sper sa revad fata,dar mai mult decat atat sper sa revad acel univers infinit si extrem de frumos.

Pseudofabula...

Scuzati deranjul,
Da-mi permit, sa spun ,
Exact ceea ce simt.
De parerea mea v-a-ncurca,
Eu, in schimb, n-am nici o urma
De durere..., nici in cot...
De parerea voastra nu mai pot...
Democratia-i inteleasa...
Doar daca voua va pasa
E parerea mea si pot,
S-o afirm in orice loc
De dusmani imi fac, nu-mi pasa
Dau si lumii rele o sansa,
Sa existe-n viata mea
Sa m-amuz si eu asa...
De prostia unora.

Cugetare XXII

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Daca am reusi sa ne urmam propriile sfaturi , am trai mult mai fericiti...

Cugetare XXI

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": Majoritatea domnisoarelor au tendinta de al alege ca "cel mai bun prieten"sau doar "prieten" pe singurul baiat care le trateaza ca pe un suflet , nu ca pe un corp la momentul respectiv...

Ruga

Inspiratie, unde esti?
Gandul meu sa il culegi,
O lume noua sa construiesti,
Doar prin mine sa traiesti...

Negare

Pentru ochii tai caprui
As fi mers si la nebuni
Sa ma fac pacient pe veac
Doar ca sa gasesc un leac.

Speram sa pot fi anesteziat
Si pe veci, de tine scapat.

Lehamite

Mi-e lehamite de lumea asta rea,
Ce vrea, bucuria si puterea sa atinga ,
Dar uita de durerea mea si a ta.
Impasibil de-as fi si tot as vedea
Cum prostia se aduna in lumea mea.
Invizibil de-as fi si tot m-ar ataca ,
Ca sunt prea mult in lumea lor ce-a rea.

Se duce o lupta oarba din care nimeni nu va castiga,
Dar sa luptati, caci doar asa, mai are o sansa si... umanitatea...

...

Dulce suferinta mea
Ce n-as da sa pot uita
Ce mult voiam sa fii a mea,
Dar ai fugit din viata mea.
Poate ca altul iti va da,
Iubirea ce-o cauta inima ta,
Dar eu sunt sigur,draga mea
Nu vei primi in viata ta,
Iubire cum era a mea.

Cugetare XX

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Cred ca ar fi necesar un manual de utilizare pentru doamne si domnisoare, dar probabil, doar cuprinsul acestei carti ar fi mai gros decat Wikipedia varinata scrisa.

Profetie

Va veni si ziua cand,
In calea mea sa fugi vei vrea,
Dar pasii mei, in ura lor,
Departe de tine ma vor indruma.

Sper sa nu plangi,draga mea
Si mai sper sa poti uita,
C-ai gonit din viata ta...
Un suflet ,ce...cu drag te va pastra...

Joc...

Jocul asta nebun,
Ce-l jucam de copii.
Ii mai zicem si viata,
Dar..cateodata...
Numai viata, nu pare a fi...

Cugetare XIX

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":E bine ca baietii/barbatii sa faca primul pas,dar nu e placut sa alerge de unii singuri, ca la maraton , fara nici o incurajare...

Poveste de seara...finalul...

Am hotarat sa ii dau scrisoarea personal, desi as fi preferat sa nu fiu supus unui interogatoriu . I-am scris ca mi-ar placea sa ne intalnim ziua urmatoare . Mi-a raspuns surpinzator de entuziasmata si am stabilit locul si ora. Inima imi batea tot mai tare cu fiecare clipa care ma apropia de momentul adevarului. Ma simteam ca un suspect care isi asteapta procesul, ce urma sa-i schimbe cursul vietii. Orele pareau infinite. Mai ramasesera cateva clipe pana la intalnire ,iar  eu mai aveam de facut cativa pasi pana la locul de intalnire, cand am vazut-o luandu-si un foarte calduros ramas bun, de la un tanar pe care nu-l cunosteam. Am simtit cum cerul cade peste mine si ma afund in trotuar, disparand pe veci. Voiam sa am intorc si sa plec , s-o anunt ulterior ca nu am putut ajunge, din nefericire ma observase , a alergat la mine cu surasul ei copilaros si m-a imbratisat. Am ramas impietrit la fel ca zilele trecute, cand primisem aceeasi imbratisare de neuitat. Am mers ,dupa cum stabilisem la o cafea , am vorbit mult , am aflat cine e tanarul, dar nu-mi amintesc mai nimic din discutie, era o dulce tortura din care voiam sa scap. Inainte de plecare am cerut chelnerului o scrumiera si o bricheta. Am scos scrisoarea din buzunar si am aprins-o lasand-o sa arda in scrumiera. Am iesit din cafenea, luand-o in directii opuse.
Spre seara am primit un mesaj: "Am gasit ramasitele scrisorii in scrumiera, am primit mesajul, esti un om bun, dar nu esti ceea ce caut eu . Mi-ar placea sa ramanem prieteni ".
Mesajul mi s-a parut un gest frumos, de la un om care intr-adevar ma respecta , probabil intr-o zi nu foarte indepartata voi trece peste si lucrurile vor fi dinou cum au fost, dar un lucru este cert, copilul din ea este extraordinar , sper sa nu-l piarda, e particula ei de noblete.

Poveste de seara...(IV)

Am ajuns si eu intr-un final acasa, dupa lungi plimbari, aproape metafizice , timp in care am interpretat orice interactiune a ei cu mine . Am ajuns la atat de multe concluzii incat eram exact in punctul din care am plecat. Am hotarat sa-mi iau inima in dinti si sa fac ceva in sensul asta. Am hotarat sa fac un gest prin care sa-mi dezvalui sentimentele, pe care ea oricum probabil le banuia .Am pentrecut multe ore in acea noapte facand scenarii peste scenarii despre modalitatea perfecta de a spune ceva simplu si totusi complex, doua cuvinte cat un univers "Te plac","Te iubesc". Visam cu ochii deschisi la tot felul de intalniri perfecte, de la cele simple, iesiri la restaurante , cafenele, concerte, la cele extravagante cu zboruri in tari romantice, precum Franta sau chiar exotice , precum Brazilia sau  cele din Africa . Am hotarat sa o fac simplu si nu prea pompos sa-i scriu un bilet, cu o poezie si o nota de subsul ,explicativa:
"Imi arde sufletu-n vapaie
Ca tu n-auzi a mea chemare
Caci eu te strig din departare
Hai vino ,ingerul meu drag,
Sa treci al casei mele prag
Sa te fac iubita mea
Cat voi trai,nu as putea uita
Chipul tau, lumina mea.

Asta e modul meu ciudat de-a spune ca te plac"

A doua zi dimineata biletul era scris. Nu scrisesem asa frumos niciodata in viata mea...

Poveste de seara...(III)

Inima imi batea tot mai tare cand vedem cine se aproprie de mine pe aleea invecinata a parcului. As fi recunscut acea silueta si mersul acela oriunde. Era ea...Ma gandeam ce sa-i spun, ce sa fac si tot ce-mi trecea prin minte erau imagini din diferite filme, precum "Serendipity" si multe atle filme, mult prea romantice pentru a deveni realitate. Am hotarat sa o salut simplu si sa merg mai departe. Cand pasii ni s-au intalnit am urmat cu strictete planul , dar o imbratisare mai calda decat toate zilele de vara la un loc mi-a paralizat trupul."Ma bucur sa te vad .Ce faci? Te plimbi singur?",eram mut, de fericire, de uimire, de iubire..."De ce ai ramas asa? Nu te bucuri sa ma vezi?", "Ba da" , am reusit eu sa raspund, dupa o lunga tacere."Sunt bine , aveam nevoie de putin aer si am iesit la plimbare, nu voiam sa deranjez pe nimeni cu telefoane inutile, pentru o simpla plimbare in parc." , "Trebuia sa ma suni pe mine, sti ca imi place sa vorbesc cu tine ", a raspuns ea firesc, prea firesc pentru starea de spirit in care ma aflam eu...Pana acum cateva minute nu stiam cum sa ajung langa ea , iar acum nu stiu cum sa fug de ea. Era de o puritate dezarmanta, ochii ei mari care ma priveau incontinuu ma fermecau , eram atras parca in alt univers in care ma simteam neputincios , eram intr-o dulce sclavie a privirii ei. Discutia, sau mai bine zis monologul ei s-a intrerupt intr-un final , si-a dat seama ca ceva nu e in regula cu mine, a plecat de langa mine sarutandu-ma pe obraz, trista, crezand ca cunt suparat pe ea...

Poveste de seara...(II)

M-am desteptat din clipele de absenta, in care mintea si sufletul imi erau, impreuna, undeva departe , langa ea...M-am tot intrebat oare ea ce face cand eu visez de nebun la ea...Oare se simte cand cineva se gandeste la tine? Presupun ca nu voi afla niciodata. Bineinteles as putea sa-i scriu un mesaj, sau sa o sun ,dar atunci ar trebui sa-i vorbesc si nu am prea multe sa-i spun. Pentru un om caruia ii place enrom sa vorbeasca nu am stiut niciodata sa spun "te iubesc", " te plac". Sa o fi sunat sa o intreb ce facea ar fi fost  cel putin deplasat , iar sa-i fi  cantat "I just called to say I love you" i-ar fi vatamat auzul pentru o buna bucata de vreme. Ce-mi ramanea de facut? Pentru inceput am platit nota si sa am plecat din cafenea, se cam aglomera si riscam sa intalnesc pe cineva cunoscut, orice apropiat ar putea vedea de la distanta ca nu sunt tocmai in apele mele si o intrebare cum ar fi "esti bine?" m-ar fi scos din transa. Pe drumul spre casa , pe care l-am schimbat putin, pentru a trece prin alt parc m-am tot uitat la o poza facuta la o petrecere,acum ceva vreme.O cunostinta ne spusese "v-ar sta bine impreuna" ma bucurasem enorm ca ea nu a negat. Parcul parea pustiu. O singura persoana , care mi se parea foarte cunoscuta mai trecea prin apropiere...

Poveste de seara...(I)

Era o zi frumoasa de toamna. Orasul prinsese un aer rustic din cauza frunzelor galbene si aramii cazute prin parcuri si pe strazi. Am decis sa merg in una din lungile mele plimbari prin oras, ocazii cu care treceam prin toate parcurile pe care le intalneam. Aproprierea iernii imi creeaza , mereu, o bucurie stranie. Mi-am luat hainele, portmoneul,telefonul si cheile, mereu iau telefonul cu mine, desi niciodata nu ma suna nimeni in aceste perioade de introspectie. Am luat din cuier paltonul de piele al tatalui meu ,care imi place sa cred ca imi da un aer matur si am pornit. Am trecut prin parcul central sa admir pastelul naturii si m-am oprit intr-o mica cafenea , unde vin de fiecare data cand vreau sa meditez. Mi-am aprins o tigara, dorind sa-mi alung gandul care zbura mereu la ea... , dar fumul tigarii ii contura neincetat chipul ,iar spuma cafelei avea culoarea ochilor ei. Am tresarit fortat , ca atunci cand cineva te sperie, dorind sa ies din visare ...

Evoluţie

Lumea noastră a evoluat,

Până şi dragostea s-a cam schimbat,

Un like si un comm

Ţin locul cuvintelor de amor

 Lumea noastră totuşi creşte,dar...

Nimeni , cu adevărat , nu mai iubeşte

Hai să ne iubim arhaic,

Ochi în ochi,

Mână în mână,

Suflet lângă suflet,

Chiar dacă nebuni vom părea,

Dragostea noastră,

Dincolo de reţele,

Va exista.

Cugetare XVIII

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Ce bine ar fi sa existe wikileaks pentru facebook... probabil un razboi ar fi iminent...

Frumos...

Cât de frumoasă eşti.. 
Când ochii tăi mă mint 
Durerea mi-o alină, 
Iar dorul mi-l aprind

Un foc etern îmi arde-n suflet 
Si mările nu mi-l pot stinge
Căci eu ,demult ,sunt un uitat...

Să nu te superi.... 

Cugetare XVII

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": "Ador" oamenii care te cunosc si te iubesc, doar atunci cand ii cauti tu..., aparent, pentru unii, un mesaj pe chat e scump...

Insomnie

Dulce  insomnia mea,

Mă gândesc cum aş putea

Să-ţi împărtăşesc iubirea

Ce-o port în inima mea...

Nici munţi, nici mare,

Nu ar putea s-ascundă

O iubire ,ca a mea.

Fetei cu cei mai frumosi ochi caprui...

Cugetare XVI

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": Probabil ca ardelenii gandesc mai incet, dar in mod cert gandesc mai bine...

Ochii II

O pereche de ochi căprui

Aşa a început sfărşitul lumii lui

Privind în ochii ei ,simţea.

Cum se arunca, în visul fără margini

Din care  nimeni  nu ieşea.

Prinţesa din vis n-a mai venit,

Iar cetatea lui s-a năruit.

Un prinţ trist , fără regat,

De care lumea curând a şi uitat

Stătea singur,împăcat

Că a primit dreptul la vis

Cel meritat...

Cugetare XV

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Daca vrei sa vezi ,sa auzi sau sa scrii cuiva fa-o, nici o regula a societatii de azi nu-ti interzice sa o faci, dar daca nu vrei sa ai de-a face cu cineva nu da sperante, sa dai sperante pe care sa le curmi e mai rau decat a nu da deloc!Un  LIKE , SHARE sau COMM , nu tine loc de "buna!","salut","sal"etc.

Cugetare XIV

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": Oricat de mult ai vrea sa diplomat ,unii oameni nu pricep decat cand esti direct..., brutal de sincer...

Cugetare XIII

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": Ce bine ar fi daca am putea reintalni pe cineva pentru prima oara...

Cugetare XII

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Ce e mai rau ? Sa regreti ca ai facut unele lucruri ,sau sa regreti ca nu le-ai facut?

Cugetare XI

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": Toti oamenii merita sa le zambesti, unora cand vin, altora cand pleaca.

Cugetare X

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": In spatele gesturilor mici, se ascund sentimente mari...

Cugetare IX

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Cine a spus ca oamenii ar trebui rasplatiti cu aceeasi moneda a stiut el ce a stiut...

Cugetare VIII

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Eu sunt un copil mai mare , mereu pe fuga , mereu in cautare , mereu in asteptare....

Cugetare VII

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Nu toate activitatile care implica miscare si transpiratie sunt sporturi ce trebuie practicate cat mai des.:>
Scuzati limba si greselile, preluati mesajul:D

Cugetare VI

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": La fel cum mancarea reincalzita de prea multe ori nu e buna, nici alte lucruri racite si reincalzite nu sunt bune.:>
Scuzati limba moarta si greselile de ortografie.

Cugetare V

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Oare marii autori si-au ales muzele, sau ele i-au ales pe ei?Oare noi ne influentam destinul sau el ne influentiaza pe noi?

Si-n limba asta moarta,ce am gandit ,am scris si sper ca toti,macar o data ,la fel ca mine, au gandit!

Cugetare IV

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": Magia sta in mister.Un lucru trebuie sa fie magnific ,ca sa ramana magic,dupa ce e spulberat misterul.Nu distruge misterul,decat daca esti sigur ca vrei sa vezi ceea ce e in spatele lui.
# prea profund,dar am dreptate.
Iar am scris in limba asta moarta:)

Cugetare III

Din seria "cugetarile sarmanului Urda":Majoritatea domnisoarelor isi doresc barbati care sa fie domni in societate si tauri in pat, dar din pacate, se aleg cu boi in ambele situatii!
Imi cer scuze ca nu am traducere in limbi mai cunoscute....

Cugetare II

Din seria "cugetarile sarmanului Urda": Toti se plang ca: "in ziua de azi nimeni nu mai iubeste, toti fac sex" si atunci de ce dau cu piciorul cand primesc iubirea??
PS: iar am scris intr-o limba moarta numita Romana, sper sa ma intelegeti!

Cugetare I

Din seria "cugetarile Sarmanului Urda": Daca cineva vrea sa te vada ,
sau macar sa-ti vorbeasca, stie unde sa te gaseasca.Ce frumos ar fi daca lumea ar sti in loc de "LIKE SHARE COMM" sa spuna "Buna! Ce mai faci? Mi-ai lipsit".....
PS:sper ca intelege toata lumea, chiar daca am scris intr-o limba moarta,numita Romana , fara diacritice.....

Ochii

Ochii căprui,
Nebunia oricui
Nu-i pot uita,
Oricât aş vrea
Ei rămân mereu...
În inima mea...

Monstruleţ

Te ştiu de-un an şi parcă e o viaţă...

Eşti un copil frumos, ce încă mai învaţă,

Câte puţin din adevărul despre viaţă,

Şi e greu, şi te doare că-n lumea asta mare

Nu e loc pentru o iubire mare

O bestie în sufletu-ţi se naşte

Prin care lumea ta renaşte.

Eşti un monstru frumos ce încă mai iubeşte..gândeşte..trăieşte..

Şi durerea ţi-o alini

Dar şti ca vei învăţa,  lumea toată e a ta

Să ştii mereu , domniţa mea, copilăria...

Nu o vei uita.

Orice ai fi , fetiţa, monstrul, sau prietena mea....

Moment de mizantropie

Sunt mizantrop doar din prostie,

Prostia de-a iubi o fată ca tine.

Tu nu cunoşti iubirea ce-o port pentru tine,

Tu nu te poţi gândi numai la mine,

Dar nu-i nimic , eu cu iubirea asta mare

Am să aprind în cale-ţi felinare,

Să lumineze a ta cale

Mereu eternul licurici

Al vieţii tale ,va fi chiar aici

Şi mereu el nu va aştepta

Decât un semn din partea ta.

Tu , nu eşti demnă ,draga mea, de o iubire ca a mea,

Dar eu ţi-o dau acum în dar , ca amintirea nebunului....

Ce nu te-a iubit decât un an..

Copila..

Copil frumos al unei lumi nebune

Ce umple cu focu-i o întreagă lume

Mereu în mişcare , mereu indecis,

În sufletu-i de aur trăieşte un vis.

Aleargă , mereu,după iubire şi ştiinţă

Având veşnic mustrări de conştiinţă,

Nebunia copilului din lumea nebună

Nimeni în lumea aceasta n-o fură...

Copil frumos cu ochii de zeiţă

Nu pierde copilul din tine...rămâi mereu aceeaşi fiinţă,

Rămâi frumos la infinit!

Pentru "Bebe E."....

Strigat...

Ştiţi momentul ăla de nebunie când ai vrea să fugi oriunde vezi cu ochii.. numai unde eşti să nu fii? Ei bine, eu am unul aproape zilnic,îmi vine să ies din şcoală şi să  merg tot drept oriunde mă duc paşii, undeva unde să pot visa, undeva unde să fiu eu, mereu îmi imaginez ce bine ar fi să zbor, să sar pur şi simplu pe geamul clasei şi să colind lumea, iar apoi îmi amintesc de "Marile mele iubiri" , adică acele fete care sunt speciale pentru mine pentru un timp şi pentru care sunt mereu invizibil, problema e că perioada de timp e destul de lungă şi deci dorul de zbor se întâlneşte cu cel de dragoste şi lumea mea de vis se năruie... visarea nu e tocmai permisă în ora de mate ,când sufletul îţi strigă "Sunt liber!", iar raţiunea se uită pierdută la ceas aşteptând izbăvirea...
E greu , e greu să stai  mereu de unul singur sub lună şi să visezi la iubiri imposibile, dar unii nebuni pot face asta zilnic şi din tristeţea lor ai putea hrăni o lume....
                                                                                             Cu sufletul strigănd vă salută,
                                                                                                        Un nebun...

Cel mai bun regizor

Cel mai bun regizor nu este cel care a montat piese de teatru în care se joacă cu casa închisă şi nici filme care au încasări record sau multe premii în palmares. Cel mai bun regizor este cel care regizează vieţile tuturor, chiar şi a celor mai buni regizori, este entitatea aceea supremă numită de creştini Dumnezeu.

Este foarte cunoscută sintagma “Viaţa bate filmul” şi este la fel de adevărată pe cât este de cunoscută pentru că nici un regizor nu poate vedea viitorul .

 Ei bine, Cel despre care scriu eu controlează TOTUL, iar filmul Său, sau piesa Sa este lumea întreagă.  El urmăreşte firul narativ sau “firul roşu” cum se spune, a milioane de filme: de acţiune, comedii, telenovele şi orice alt tip de film este reflectat de starea spirituală a muritorului-personaj. Lumea este un film sau o piesă de teatru, un adevarat “Theatrum Mundi” în care joacă, cu sau fără voia sa, propriul rol, artişti neplătiţi, siliţi să joace la nesfârşit până ce “Regizorul” spune “Tăiaţi”, iar rolul actorului s-a terminat pe veci, intrând altul în scenă cu povestea proprie, înainte scrisă de un scenarist care este unul şi acelaşi cu regizorul. Într-adevăr “actorii” pot alege binele sau răul, dar Regizorul ştie înainte ce vor alege.

Apare întrebarea firească ce fac “actorii”- regizori sau “actorii”-actori. Ei bine, regizorii se suprapun cu voia Demiurgului însă numai o vreme şi controlează nişte “fire roşii” prea subţiri pentru a influenţadefinitiv viaţa actorilor, iar “actorii”-actori se coboară o treaptă pe scara spirituală având pentru un timp doi regizori, dar pot urca şi coborî pe scara socială jucând “prinţi” sau  “cerşetori”, panduri sau haiduci, ei primesc posibilitatea de a fi “cameleoni” ai firelor roşii şi duc pentru un scurt timp destinele oamenilor, demult ieşiţi din scenă, mai departe, acesta este rolul lor.

E înficoşătoare!  Nu ? Ideea că destinul ne este dinainte ştiut şi controlat. Ei bine nu trebuie. Fiecare joacă în viaţa lui cel puţin o comedie, o telenovelă, o dramă, fiecare ajunge în postura de măscărici, creând amuzament, cu sau fără voia lui, sau în momente în care pare că problemele sentimentale te acaparează şi apar ”marile”şi „dificilele” alegeri de făcut şi totul pare o poveste interminabilă, dar din nefericire apar si tragediile, toţi pierdem pe cineva sau ceva drag nouă, care ne-a schimbat viaţa în bine. Toate acestea se întâmplă dar „Regizorul” ştie, vede, simte, presimte şi ţine mereu balanţa în echilibru, după tragedie urmează comedie, după ceartă urmează împăcarea, după înfrângere, victoria, după cum spunea Lucia Blaga ”destinul uman este un etern suiş şi coborâş”. Dacă nu ar fi răul nu am şti ce e binele, şi invers, de aceea Regizorul nu trebuie condamnat când ne loveşte...el ne aduce doar cu picioarele pe pământ.

Ochii căprui

Ochilor căprui care îmi bântuie visele noapte de noapte şi gândurile zi de zi...

https://www.youtube.com/watch?v=cwHcw7QeuiI

Repetabilă povară...

Un mare artist recitân opera unui alt mare artist....
Florin Piersic şi Adrian Paunescu, pur şi simplu...
https://www.youtube.com/watch?v=DrGdyMOuZIQ

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Hristos a înviat!!

Sărbatoarea aceasta frumoasă a învierii Domnului, este păcăt să fie transformată în sărbatoarea mâncării mielului sau a înghesuiri după sfânta lumina sau sfintele paşti. Este o sărbătoare creştină şi e bine să păstrăm esenţa ei. Sărbători fericite alături de cei dragi , multă sănatate , bucurie, noroc şi , dacă se poate şi bani.
Hristos a înviat!

Fie ca să nu mai fie
Mesaje tot cu fie ca...
Sănătate bucurie
Lasă-o încolo de beţie
Domnul nostru a înviat!
Lumea-ntreagă a bucurat!
Măscăriciul va urat şi se duce împăcat...
Vă voi spune cu smerenie
Hristos a înviat!

Dor...

Veacuri parcă au trecut

De când , deloc , nu te-am văzut

Şi-am pornit ,încet , în zare

Să văd de unde mai apare

Privirea ta ca o văpaie

Ce-mi pune sufletul pe jar

Şi nu-l mai poţi răci ,

E în zadar.

Veacuri parcă au trecut

De când văpaia-n suflet mi-a crescut

Iar sufletul mi-e ca un iad

Şi tot nu te-am aflat...

Blue eyes....

https://www.youtube.com/watch?v=fEGI9NbH-mk

Demon de pază

Pact cu diavolul făcut-am

s-ajung la inima ta

Sufletu-ţi am ascultat

Trupul ţi l-am admirat

Sufletu-mi îngenuncheat

De atunci...mereu..

La tine a visat.

"Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm."

George Bernard Shaw

http://www.citatecelebre.net/citate-despre-viata/george-bernard-shaw-4/ 

 

Sunt demn!

Sunt demn , chiar până la prostie

Sunt demn şi ştiu ce-ar trebui să fie

Sunt demn şi cer o lume dreaptă!

Durerea de coloană să fie accentuată

Să-i doară până-n măduva oaselor

Prostia şi hoţia , minciuna şi ura,

Ca plângând de mila unul altuia

Să-i doară şi iubirea, iubirea de neam

Să simtă a răului lor vină

Să se îndoaie-n vânt şi să se frângă în furtună

Cel care demnitatea nu cunoaşte , ci o fură

Sunt demn şi simt durerea de coloană,

Ce nu mă lasă să cedez!

Sunt demn chiar până la prostie...

Dintr-o bucată

            Am avut mereu probleme cu coloana vertebrală, şi la propriu şi la figurat, adică pe lângă nişte dureri de spate permanente am avut mereu principii morale şi etice inadaptate lumii în care trăiesc.

            Am fost mereu prea matur când toţi cei de vârsta mea erau copii, am fost prea îndrăgostit când toţi erau singuratici dar am fost mereu dintr-o bucată, sau aşa cred eu. De un lucru sunt sigur: am spus “Te iubesc” după o lungă chibzuinţă şi “Te urăsc” cu un motiv întemeiat. Calitatea mea de vertebrată m-a oprit mereu să mă îndoi dupa adierea vântului, nu m-am schimbat la rău sau la bine. Nu am spus ca sunt mai presus de un superior al meu, după ce l-am linguşit. Am fost, sunt şi sper că voi fi în continuare o problemă, un ghimpe în coasta celor ce făceau ceva imoral, cu bună ştiinţă, prin simpla mea prezenţă.

            Eram mereu atât de diferit de majoritatea celor din jur în câteva privinţe încât credeam că eu sunt cel anormal şi imoral. Am avut dreptate doar pe jumătate,        într-adevar sunt anormal dar nu şi imoral în aceste privinţe.

Credeam şi cred că, afecţiunea odată mărturisită, trebuie demonstrată, iar odată ce a fost demonstrată , rămâne afecţiune. Într-adevăr nu ştiu şi nu cred că cineva ştie ce e afecţiunea, de ce se formează şi de ce o simţim, dar ştiu că se bazează cel puţin pe respect şi egalitate. Am acest principiu de când mă ştiu, nu ştiu cum, dar concepţia aceasta despre afecţiune a fost mereu în mine, în minte şi în suflet , dar am început să văd în jurul meu, în media şi între cei de vârsta mea relaţii apărute peste noapte şi sfârşite brusc, în jurul cărora s-au creat telenovele interminabile care angrenau mereu personaje noi. Atunci am început să am îndoieli în privinţa mea, îmi spuneam că nu se poate să nu fie bine şi corect dacă mulţi oameni fac acelaşi lucru, în mod repetat. Primul semn că totuşi principiul meu e bun a fost familia, eram sfătuit mereu să mă comport după regulile ştiute şi să fiu “eu”. Nu mai ştiam ce înseamnă “eu” dar am rămas neschimbat şi am aşteptat. Miracolul s-a produs când o persoană mi-a spus       “ Nu înţeleg cum poţi să te depărtezi de o persoană după ce ai ţinut o vreme la ea!” Răspunsul după părerea mea e simplu: nu poţi…decât dacă ai fost rănit de acea persoană, dar şi asa e greu. Sau dacă nu ai ţinut deloc. Am fost mereu conştient că vorbesc din ceea ce vede şi simte un adolescent ca mine.

Nu ştiu dacă principiile mele sunt bune sau dacă vor fi schimbate, ştiu doar că am încercat să fiu mereu dintr-o bucată, trebuie însă cu sinceritate să recunosc că nu am fost mereu bucata bună.

Încerc încă să înţeleg mecanismele care fac societatea să meargă cum merge, oamenii să fie cum sunt şi caut încă dreapta moralitate de care toţi avem nevoie.

Autoportret

Ce sunt eu?

Indefinit!

Un monstru ce iubeşte,

O raţiune de monstru

Un nebun uitat de lume

O lume creată de-un nebun

Si ce e lumea mea intrebi?

Sunt eu

Pur si simplu eu

Cel care îi încurcă.

Iarnă

Împodobeşte-n alb mireasă

Lumea mea de foc şi chin

Alină-mi focul din privire

Fă ca dinou să pot să mă-nchin

Sub albul lumii tale fără seamăn

Stă timpul....., veacu-i doar un ceas

Frumosul nu mai e in lume

Durerea e in fiecare dintre noi!

Iubirea poate să ne-aline

Durerea sufletului , ca un joc

Un joc nebun de lume... viata... si iubire...

Cât de frumoasă..

Cât de frumoasă eşti în prag de iarnă,

Când lumea ingheţată e de dor

Cât de frumoasă eşti în miezul verii

Când lumea se topeşte de amor

Cât de frumoasă eşti in primăvară

Când lumea învie în sufletu-mi prea bun

Cât de frumoasă eşti în toamnă

Când lumea moare o data cu-n nebun!