Analiză

Câte necunoscute ar trebui să elimin din ecuația existenței mele, să ajung să te cunosc?
Câte limite, absurde, fără sens, ar trebui să depăşesc, doar ca să te cunosc o clipă? 
Te-am văzut de mii de ori, iar ochii tăi... 
Au trecut, demult, bariera sufletului meu... 
Era o vreme când credeam că privirile noastre fac dragoste de câte ori se întâlnesc, 
Culori complementare, ale genezei cerului şi firului de iarbă, 
Eu vedeam un infinit de antiteze perfecte, tu, un nebun ce te privea prea insistent...
Poate ar trebui să păstrez toate necunoscutele, cu excepția uneia,
Poate ar trebui să te elimin doar pe tine din ecuația mea
Poate dacă te-aș înlocui cu o constantă frivolă,
Aș simți și eu o creștere exponențială a fericirii,
Ce bine-ar fi dacă aș reuși să determin mecanismele ce mă fac să sper,
Mi-aș muta puțin centrul de interes pe ceva mai palpabil,
E amuzant cum nu sper atât de puternic la nimic altceva...
E dureros, amuzant e... nu e nimic amuzant în condiția mea,
Dar totuși râd, eliberator râsul ăstă, ușor bolnav, ușor nebun...
Ușor de zis, greu de făcut...
Bine c-ai venit, păcat că n-ai plecat,
Oare cât va  mai trece până să spun că te-am uitat?
 
 

Mirosuri

De foc mocnit ce arde-n mine,
S-a făcut din iarnă, primăvară,
S-a topit natura de atâta dor,
Iar tu, plutești ușor prin ale mele vise,
înflăcărate de profund amor...
Amăgiri ce nu-și au locul,
în lumea ta, prea plină de perfect,
deși mă-ntreb adesea, care din noi,
e cel defect...
În lumea mea, cea plină de uitare,
mai apare câte-o floare,
mult prea roșie să o pot uita,
mult prea albă să o pot avea,
mult prea verde să fie luată,
cu prea muți spini, să fie furată...
Iar de miros,  am și uitat
îl simt cum intră până-n suflet,
mai lasă-o rană, și dispare,
mirosul de cafea devine-o alinare,
păcat ca nu-mi aduce și uitare...

Litere

Ce s-ar întâmpla dacă literele numelor noastre s-ar iubi?
Cum ar fi ca prenumele meu să-l caute mereu pe al tau?
Oare numele dictează pe cine iubim?
Oare S, după cine tânjește?
Își schimbă oare preferințele?
O pereche de ochi verzi mi-au spus o poveste:
Dacă te uiți la ceas la ora potrivită și numeri,
Afli prima literă a prenumelui celui care te iubește...
eu nimeresc mereu să mă uit la 00:00, probabil e un semn,
nu mă iubește nimeni, sau toată lumea,
În cazul meu nici literele, nici timpul nu pot face nimic....
Va veni și timpul meu, bietele mele litere, își vor găsi perechile
Sun curios care a fi numele ei, până acum știu doar care nu e.
Păcat...
Cuvântul a stârnit lumea, literele pot stârni, firesc iubirea,
Atunci probabil stârnesc și antipatiile,
Cred că nu-mi plac cei cu numele "doctor",
sau cel puțin, nu toți, mai sunt excepții.
Sunt nume, adânc întipărite pe sufletul meu,
care îl vor face mereu să tresară...
Inițial voiam să le gravez în piatra inimii mele, dar...
s-a fisurat, iar acum pulsează, greu mai scriu alte nume,
iar cele deja scrise, nu pot fi șterse.
Asta e, numele sunt încă un test...

Soarta

Cum o face dorul, de mă aduce lângă tine?
Chiar când credeam că sufletul îmi e descătușat,
Ți-am simțit prezența, la mile depărtare,
Și m-am întors la tine, sperând ca-i să regreți,
Îți simt privirea, cum mă-nțeapă,
Iar glasul tău, plin de venin, se-nfiripă, până-n vene,
Ai schimbat menirea vieții mele,
M-ai făcut în fața ta să mă înclin,
N-ai pus și nu vei pune, niciodată,
Preț pe soarta mea, dar cândva ai să regreți,
Că n-ai vrut să-mi acorzi o șansă,
Iar acum, îmi dai venin...

Doamnelor și Domnilor...

Acum, în prag de grea-ncercare,
Când veți vedea ce ați transmis,
V-aș ruga să cereți cu măsură.
Pretindeți interesul ce l-ați dat,
N-avem experineța dumneavoastră,
Mama nu m-a botezat ca doctor,
Nu am titluri de noblețe,
Sunt un biet student, silit să vă asculte,
Și vă spun doar domni și doamne,
Poate vi se pare o absurditate,
Dar ar fi bine să vă meritați titulatura.
Știm c-aveți salarii proaste,
Că munciți neîncetat, că prin mâinile voastre,
Au trecut viitorii șefi de stat,
Știm că sunteți genii, că țara asta nu vă merită.
Nu v-am chemat, nu v-am ținut,
Nu noi stabilim salarii,
Nu v-am rugat să ne predați...
Cu noi sunteți egali, doar în vacanțe,
Atunci când alții se spetesc, voi...
Așteptați cu nerăbdare, carne proaspătă de tun,
Cruntă și grea e vara aia în care n-ai pe cine tortura,
Oare pe cine obligați să vă asculte?
În fața cui vă faceți piedestal?
Nu dor lunile pierdute,
pierdeți doar timpul, nu din salar.
Știu, sunt cam obraznic, știu povestea pe de rost.
Ce-ar fi dacă mâine ați fi studenți,
plini de speranțe, dornici de un început,
Iar în fața voastră la catedre, voi, cei de acum?
Ce v-ați zice peste timp?
Sau ați uitat?
Oare sunteți siguri că noi avem izbândă cu ce ne-ați învățat?