Strigat...

Ştiţi momentul ăla de nebunie când ai vrea să fugi oriunde vezi cu ochii.. numai unde eşti să nu fii? Ei bine, eu am unul aproape zilnic,îmi vine să ies din şcoală şi să  merg tot drept oriunde mă duc paşii, undeva unde să pot visa, undeva unde să fiu eu, mereu îmi imaginez ce bine ar fi să zbor, să sar pur şi simplu pe geamul clasei şi să colind lumea, iar apoi îmi amintesc de "Marile mele iubiri" , adică acele fete care sunt speciale pentru mine pentru un timp şi pentru care sunt mereu invizibil, problema e că perioada de timp e destul de lungă şi deci dorul de zbor se întâlneşte cu cel de dragoste şi lumea mea de vis se năruie... visarea nu e tocmai permisă în ora de mate ,când sufletul îţi strigă "Sunt liber!", iar raţiunea se uită pierdută la ceas aşteptând izbăvirea...
E greu , e greu să stai  mereu de unul singur sub lună şi să visezi la iubiri imposibile, dar unii nebuni pot face asta zilnic şi din tristeţea lor ai putea hrăni o lume....
                                                                                             Cu sufletul strigănd vă salută,
                                                                                                        Un nebun...

Cel mai bun regizor

Cel mai bun regizor nu este cel care a montat piese de teatru în care se joacă cu casa închisă şi nici filme care au încasări record sau multe premii în palmares. Cel mai bun regizor este cel care regizează vieţile tuturor, chiar şi a celor mai buni regizori, este entitatea aceea supremă numită de creştini Dumnezeu.

Este foarte cunoscută sintagma “Viaţa bate filmul” şi este la fel de adevărată pe cât este de cunoscută pentru că nici un regizor nu poate vedea viitorul .

 Ei bine, Cel despre care scriu eu controlează TOTUL, iar filmul Său, sau piesa Sa este lumea întreagă.  El urmăreşte firul narativ sau “firul roşu” cum se spune, a milioane de filme: de acţiune, comedii, telenovele şi orice alt tip de film este reflectat de starea spirituală a muritorului-personaj. Lumea este un film sau o piesă de teatru, un adevarat “Theatrum Mundi” în care joacă, cu sau fără voia sa, propriul rol, artişti neplătiţi, siliţi să joace la nesfârşit până ce “Regizorul” spune “Tăiaţi”, iar rolul actorului s-a terminat pe veci, intrând altul în scenă cu povestea proprie, înainte scrisă de un scenarist care este unul şi acelaşi cu regizorul. Într-adevăr “actorii” pot alege binele sau răul, dar Regizorul ştie înainte ce vor alege.

Apare întrebarea firească ce fac “actorii”- regizori sau “actorii”-actori. Ei bine, regizorii se suprapun cu voia Demiurgului însă numai o vreme şi controlează nişte “fire roşii” prea subţiri pentru a influenţadefinitiv viaţa actorilor, iar “actorii”-actori se coboară o treaptă pe scara spirituală având pentru un timp doi regizori, dar pot urca şi coborî pe scara socială jucând “prinţi” sau  “cerşetori”, panduri sau haiduci, ei primesc posibilitatea de a fi “cameleoni” ai firelor roşii şi duc pentru un scurt timp destinele oamenilor, demult ieşiţi din scenă, mai departe, acesta este rolul lor.

E înficoşătoare!  Nu ? Ideea că destinul ne este dinainte ştiut şi controlat. Ei bine nu trebuie. Fiecare joacă în viaţa lui cel puţin o comedie, o telenovelă, o dramă, fiecare ajunge în postura de măscărici, creând amuzament, cu sau fără voia lui, sau în momente în care pare că problemele sentimentale te acaparează şi apar ”marile”şi „dificilele” alegeri de făcut şi totul pare o poveste interminabilă, dar din nefericire apar si tragediile, toţi pierdem pe cineva sau ceva drag nouă, care ne-a schimbat viaţa în bine. Toate acestea se întâmplă dar „Regizorul” ştie, vede, simte, presimte şi ţine mereu balanţa în echilibru, după tragedie urmează comedie, după ceartă urmează împăcarea, după înfrângere, victoria, după cum spunea Lucia Blaga ”destinul uman este un etern suiş şi coborâş”. Dacă nu ar fi răul nu am şti ce e binele, şi invers, de aceea Regizorul nu trebuie condamnat când ne loveşte...el ne aduce doar cu picioarele pe pământ.

Ochii căprui

Ochilor căprui care îmi bântuie visele noapte de noapte şi gândurile zi de zi...

https://www.youtube.com/watch?v=cwHcw7QeuiI

Repetabilă povară...

Un mare artist recitân opera unui alt mare artist....
Florin Piersic şi Adrian Paunescu, pur şi simplu...
https://www.youtube.com/watch?v=DrGdyMOuZIQ

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Hristos a înviat!!

Sărbatoarea aceasta frumoasă a învierii Domnului, este păcăt să fie transformată în sărbatoarea mâncării mielului sau a înghesuiri după sfânta lumina sau sfintele paşti. Este o sărbătoare creştină şi e bine să păstrăm esenţa ei. Sărbători fericite alături de cei dragi , multă sănatate , bucurie, noroc şi , dacă se poate şi bani.
Hristos a înviat!

Fie ca să nu mai fie
Mesaje tot cu fie ca...
Sănătate bucurie
Lasă-o încolo de beţie
Domnul nostru a înviat!
Lumea-ntreagă a bucurat!
Măscăriciul va urat şi se duce împăcat...
Vă voi spune cu smerenie
Hristos a înviat!

Dor...

Veacuri parcă au trecut

De când , deloc , nu te-am văzut

Şi-am pornit ,încet , în zare

Să văd de unde mai apare

Privirea ta ca o văpaie

Ce-mi pune sufletul pe jar

Şi nu-l mai poţi răci ,

E în zadar.

Veacuri parcă au trecut

De când văpaia-n suflet mi-a crescut

Iar sufletul mi-e ca un iad

Şi tot nu te-am aflat...

Blue eyes....

https://www.youtube.com/watch?v=fEGI9NbH-mk

Demon de pază

Pact cu diavolul făcut-am

s-ajung la inima ta

Sufletu-ţi am ascultat

Trupul ţi l-am admirat

Sufletu-mi îngenuncheat

De atunci...mereu..

La tine a visat.

"Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm."

George Bernard Shaw

http://www.citatecelebre.net/citate-despre-viata/george-bernard-shaw-4/ 

 

Sunt demn!

Sunt demn , chiar până la prostie

Sunt demn şi ştiu ce-ar trebui să fie

Sunt demn şi cer o lume dreaptă!

Durerea de coloană să fie accentuată

Să-i doară până-n măduva oaselor

Prostia şi hoţia , minciuna şi ura,

Ca plângând de mila unul altuia

Să-i doară şi iubirea, iubirea de neam

Să simtă a răului lor vină

Să se îndoaie-n vânt şi să se frângă în furtună

Cel care demnitatea nu cunoaşte , ci o fură

Sunt demn şi simt durerea de coloană,

Ce nu mă lasă să cedez!

Sunt demn chiar până la prostie...

Dintr-o bucată

            Am avut mereu probleme cu coloana vertebrală, şi la propriu şi la figurat, adică pe lângă nişte dureri de spate permanente am avut mereu principii morale şi etice inadaptate lumii în care trăiesc.

            Am fost mereu prea matur când toţi cei de vârsta mea erau copii, am fost prea îndrăgostit când toţi erau singuratici dar am fost mereu dintr-o bucată, sau aşa cred eu. De un lucru sunt sigur: am spus “Te iubesc” după o lungă chibzuinţă şi “Te urăsc” cu un motiv întemeiat. Calitatea mea de vertebrată m-a oprit mereu să mă îndoi dupa adierea vântului, nu m-am schimbat la rău sau la bine. Nu am spus ca sunt mai presus de un superior al meu, după ce l-am linguşit. Am fost, sunt şi sper că voi fi în continuare o problemă, un ghimpe în coasta celor ce făceau ceva imoral, cu bună ştiinţă, prin simpla mea prezenţă.

            Eram mereu atât de diferit de majoritatea celor din jur în câteva privinţe încât credeam că eu sunt cel anormal şi imoral. Am avut dreptate doar pe jumătate,        într-adevar sunt anormal dar nu şi imoral în aceste privinţe.

Credeam şi cred că, afecţiunea odată mărturisită, trebuie demonstrată, iar odată ce a fost demonstrată , rămâne afecţiune. Într-adevăr nu ştiu şi nu cred că cineva ştie ce e afecţiunea, de ce se formează şi de ce o simţim, dar ştiu că se bazează cel puţin pe respect şi egalitate. Am acest principiu de când mă ştiu, nu ştiu cum, dar concepţia aceasta despre afecţiune a fost mereu în mine, în minte şi în suflet , dar am început să văd în jurul meu, în media şi între cei de vârsta mea relaţii apărute peste noapte şi sfârşite brusc, în jurul cărora s-au creat telenovele interminabile care angrenau mereu personaje noi. Atunci am început să am îndoieli în privinţa mea, îmi spuneam că nu se poate să nu fie bine şi corect dacă mulţi oameni fac acelaşi lucru, în mod repetat. Primul semn că totuşi principiul meu e bun a fost familia, eram sfătuit mereu să mă comport după regulile ştiute şi să fiu “eu”. Nu mai ştiam ce înseamnă “eu” dar am rămas neschimbat şi am aşteptat. Miracolul s-a produs când o persoană mi-a spus       “ Nu înţeleg cum poţi să te depărtezi de o persoană după ce ai ţinut o vreme la ea!” Răspunsul după părerea mea e simplu: nu poţi…decât dacă ai fost rănit de acea persoană, dar şi asa e greu. Sau dacă nu ai ţinut deloc. Am fost mereu conştient că vorbesc din ceea ce vede şi simte un adolescent ca mine.

Nu ştiu dacă principiile mele sunt bune sau dacă vor fi schimbate, ştiu doar că am încercat să fiu mereu dintr-o bucată, trebuie însă cu sinceritate să recunosc că nu am fost mereu bucata bună.

Încerc încă să înţeleg mecanismele care fac societatea să meargă cum merge, oamenii să fie cum sunt şi caut încă dreapta moralitate de care toţi avem nevoie.

Autoportret

Ce sunt eu?

Indefinit!

Un monstru ce iubeşte,

O raţiune de monstru

Un nebun uitat de lume

O lume creată de-un nebun

Si ce e lumea mea intrebi?

Sunt eu

Pur si simplu eu

Cel care îi încurcă.

Iarnă

Împodobeşte-n alb mireasă

Lumea mea de foc şi chin

Alină-mi focul din privire

Fă ca dinou să pot să mă-nchin

Sub albul lumii tale fără seamăn

Stă timpul....., veacu-i doar un ceas

Frumosul nu mai e in lume

Durerea e in fiecare dintre noi!

Iubirea poate să ne-aline

Durerea sufletului , ca un joc

Un joc nebun de lume... viata... si iubire...

Cât de frumoasă..

Cât de frumoasă eşti în prag de iarnă,

Când lumea ingheţată e de dor

Cât de frumoasă eşti în miezul verii

Când lumea se topeşte de amor

Cât de frumoasă eşti in primăvară

Când lumea învie în sufletu-mi prea bun

Cât de frumoasă eşti în toamnă

Când lumea moare o data cu-n nebun!