Mă orbeai...

Mai știi?
Bineînțeles că nu mai știi,
Nici n-ai știut vreodată,
Alergam noapte de noapte la geamul tău,
Visam ore întregi clipa când vei apărea,
O secundă, într-o noapte din o mie să te fi văzut
și totul devenea mai frumos,  mai clar...
pluteam spre casă îmbătat de privirea aceea,
eram nebun, sau poate acum sunt nebun....
fiecare clipă în care îmi erai aproape,
era pentru mine un secol de bucurie pură...
I-am văzut și pe ei, pe toți...profanii,
se perindau prin dormitorul tău,
fără să știe ce astru au în brațele lor,
veneau, plecau și iar veneau, ei alții, nu conta,
în sufletul meu, rămâneai a mea.
nețărmurit era dorul ce mă ducea mereu spre geamul tău,
noapte de noapte...

Dilema

Am o dilemă ce nu-mi dă pace,
Și-aș porni spre răsărit,
Să văd ce dor la tine mă întoarce.
Aș vrea să te privesc doar în tăcere,
Să simt cum vine sufletu-ți spre mine,
Și-a mei ochi, străpunși de-atâta bine,
Să-închidă pecetea ce mi-ai pus pe suflet,
S-adorm cu gândul doar la tine...
Ce bine-ar fi fost să nu fie un vis,
Cel în care mă săruți plin de amor,
Dar în coșmarul ce-ai stârnit,
Eu sunt singurul actor...
Cu dilema-n gând și sufletul arzând,
Mă-ntorc, rănit, nebun și singur,
Pe calea unde noi ne-am întâlnit,
Sperând să pot întoarce timpul,
Dorind să nu te fi văzut vreodată,
Căci uitarea nu m-alină,
amintirile...

Sculptura efemeră...

Mâna mea îți alinta formele divine,
Iar tu mă priveai fix în ochi,
Ca-ntr-un legământ sacru.
Dureros de sinceră privirea ta,
Ce-mi spunea că perfecțiunea,
Ți-e străină, nu puteai simți,
Cum sufletul meu, ce se mutase în palmă,
Îți invada fiecare celulă a pielii,
Făcându-te tot mai frumoasă clipă de clipă,
E ucigător să-ți simți sufletul,
construind castele de nisip,
la malul mării, în mijlocul furtunii.
Apoi te simți singur,
singur mângâind o statuie de ceară,
Ce se topește, puțin câte puțin,
La fiecare atingere...
O poate reface oricine, dar cum o vedeai tu....
N-o va vedea nimeni, iar ea, nici nu știe...
Nu simte, cum se pierde picătură, cu picătură...
Iar tu...te pierdeai doar în ochii ei.

Masaj...

Mâinile mele îți modelau abil trupul,
Iar sufletul meu se scurgea, lin prin fiecare por pe pielea ta,
Simțeam cum ardea ceva mocnit în mine ,
Fumul ieșea și te învăluia într-o aura de mister, nemaivăzut.
Ai început să gemi, ușor, de plăcere,
Știam că sufletul tău se descătușase și alerga vesel spre al meu,
Nu mi-ai mai spus nici până atunci, sau de atunci,
să nu iau mâinile de pe tine...
Mă lăsai să te posed în cel mai sublim mod posibil.
Sunt destul de sigur că egoul meu prinsese aripi,
Dar nu îndrăznea să se miște, de teamă să nu curme vraja,
Chiar făceam magie cu mâinile mele.
Pentru o clipă, chiar am fost acolo, unul pentru celălalt....