mda...

Şi infinitul curgea din vorbele ei...

Un da, indefinit ce nu putea fi spus

Dar dacă dorea să spună nu?

Dacă mintea ei spunea nu 

iar inima da? Dacă era invers?

Probabil nu voia să spună nimic

Fără nu cuvânt, nu exista creaţie,

fără logos, nu existăm

Deci nu voia să spună nimic, dar dorea creaţie,

dorea să existăm, coexistăm în minte ei sau în inima ei,

sau invers, sau ambele...

 Folosesc punctele astea...ce vreau să spun?

Dacă nu ştiu ce să spun?

Nici ea nu ştia ce să spună!

Suntem doi neştiutori perfecţi...

Incertitudinea existenţei ,

prea relativă să pricepem dacă da ,dacă nu,

dacă nu ştiu ce să spun...

Mai bine tac!