Vedenii

Căderea frunzelor, lucirea stelelor,
Vuietul mării, albul zăpezii,
Ochii tăi...
Infinit ce îl ador,
Încet, sublim, pierdut,
Ascuns, pe căi imaginare
Te caut cu milă, te găsesc cu groază,
Mi-e frică că ești prea frumoasă,
Prea frumoasă să te aflu,
Te văd, te simt, te miros, te...
Mă doare ca imi joacă mintea feste,
Îmi spune că te voi cunoaște,
Îmi spune că te-am mai văzut,
Tu ești mereu, tot alta, chiar de semeni,
la înfățișare, ești un infinit prea mare,
să-l cuprind... într-o îmbrățișare...

De toamnă...

Ce-ai vrea să-mi spui aproape de final?
Ce-aș putea să-ți spun în toamna existenței?
S-au îngălbenit și frunzele de-al soarelui dor,
Îi fură din culoare, acum, când simt că mor...
I-a pierit strălucirea bietului astru,
L-au ascuns norii negri, l-au făcut sihastru.
Doar eu, ca nebunul, strălucesc în noapte,
Aștept minunea ce, la mine, nu se va abate,
Și mi-e atât de toamnă și mi-e atât de dor,
Și simt cum natura mă plânge în cor,
Aud corbii cum croncăne-a milă,
Mi se face silă, de-atâta visare, mi se face frică,
de prea mult soare,
Ș-aștept să se stingă ultima stea,
Mă doare lumina,
Plec dragostea mea...

Forme

Mâinile tale lăsau urme adânci pe sufletul meu,
modelându-l după bunul tău plac,
Sufletul meu prindea forme noi,
un singur lucru rămânea invariabil,
pulsa, mereu, în prezența ta...
Apoi ai decis că e suficient cât ai modelat,
plastelina, ce devenise, cea mai importantă,
parte din mine....
Ai început să modelezi în ghips,
să sculptezi lemn... marmură...
Ai lăsat plastelina la o parte,
uitată, în coșul pieptului meu...
Încă pulsează, dar nu când te vede,
căci imaginea ta am pierdut-o,ci...
când își amintește de tine...