Am obosit...

M-a lovit un dor de casă,
De-aş porni, nebun, pe jos. 
Sunt sătul şi mi-e amar,
Să vād că soarta mi-e decisă 
De nişte inşi ce vor să credem,
Că orice facem e-n-zadar.
Şi-au pus un "doctor" ca şi nume,
Or fi având acelaşi tată, 
De mame, nu spunem nimic 
Amintiri, nu au demult,
Au doar un dor, nebun, de muncă, 
I-a lovit direct în cap, 
Acum sunt sobri, plini de sfaturi,
Au expertiza unui geniu, dar... 
Nu pe domeniu...
Acum, în prag de sărbatoare, 
Îmi permit doar o urare, 
Le doresc numai de bine, 
Să-i lovească o amintire, 
Cea de când erau ca noi, 
Poate-i prinde şi conştiința, 
Poate că devin umani...
În rest să le fie masa plină, 
Şi în viață doar lumină...