Ceva mocnit ardea în tine,
Și mă simțeam dator să strig dup-ajutor,
Strigam cu mintea, sufletul și vocea,
Poate aude cineva, măcar ce-a rămas,
Să putem salva, iar ochii tăi ardeau, necontenit...
Am înțeles, târziu, tardiv, că nu voiai să fii salvată,
Focul tău te definea, eram eu, cel ce ardea,
Mocnit, în preajma ta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu