Consemn...

Am înțeles, vă doare, am să tac,
În locul meu nu va vorbi vreo piatră,
Nu va saluta vreun urs, hain cu botu-i plin de sânge,
Veți fi-mpacați cu liniștea voastră...

Îmi cer scuze, știam că nu vă pasă,
Vedeam cum ma priviți cu indiferență,
Nu știam că ascultați cu-atâta interes,
Eu vă spuneam ce cred în viață,
Iar voi, credeați că totul are dublu sens...

Ați tălmăcit și punctul de final,
S-a făcut virgula, de plâns...
Iar eu, vă las, nu mai vorbesc,

Credeați că-i ura care strigă-n mine,
Dar eu altă gest de dragoste nu am,
Decât a spune ce se-ascunde-n mine,
Să fiu cinstit pân la final...
Vă las în compania celor ce vă cântă-n strună,
Și vă lasă să visați în van...
Vă spun că sunteți stele,
Voi, umbre pe un paravan!

Ascult și tac, dar tot gândesc...