Și iar...

Mi-e dor să mă pierd în adâncul ochilor tăi,
Mai ții minte că nu găseam niciodată ieșirea?
Adormeam, obosit, în brațele tale...visând...
Pot paria că visele acelea sunt singurul loc,
unde eram convins că ești a mea,
Cu ele am și rămas...
Convingerile s-au spulberat, una câte una,
ca frunzele târzii de toamnă,
ce se opun cu înverșunare vântului,
La fel mă luptam și eu să nu plec din visele mele,
mă trezeam doar dacă știam că aici,
în lumea plină de nimicuri și incertitudini,
mă așteaptă ochii tăi....
Ochii, buzele, glasul, toate prelungiri, ale visului meu bolnav,
Un simplu vis, al unui nebun ce te iubea,
Nebunul a rămas tot nebun, tu...
mai frumoasă, mai sublimă ca niciodată...
Eu... nebun,
sau mult prea bun...