Contopirea...

Dacă toți norii cerului s-ar abate asupra mea,
Nu-i așa că ai face să simt doar ploile calde de vara?
Dacă s-ar izbi de mine furtuni necruțătoare,
Nu-i așa că ai face să simt doar briza mării?
Dacă aș fi prins în mijlocul unui război,
Nu-i așa că ai face să simt doar mângâieri tandre?
Nu-i așa că adori copilul din mine, care se joacă prea mult,
enervându-te la culme și aducându-te in pragul disperării?
Nu-i așa că iubești adultul cu chip scorțos ce mă pretind a fi?
Nu-i așa că îmi iubești imperfecțiunile perfecte ,
pe care le repari cu fiecare atingere?
Normal că mă adori...ești plasmuirea imaginației mele!
Ba nu...dacă mi s-ar cere să proiectez o ființă mai perfectă,
prin imperfecțiunea ei, ca tine, în mod cert, aș greși proporțiile... 

Pentru Ș.D.