Epave

Epava sufletului meu va fi soclul statuii tale, 
Iar eu, nebun, în juru-i am să las câte o floare,
În amintirea fiecărei clipe, în care-am vrut să te dezmierd, 
Dar tu, demnă nemuritoare, n-ai pus nici un preț, 
Pe vorba unui biet plebeu, ce-n suflet te are...
Puteam să te urăsc cu voce tare, dar am ales să tac, 
Şi-acum am un suflet, nebun, ce zace, alinându-se-n uitare